Când am dat un interviu la 21 de ani, la clasica întrebare “unde te vezi peste 5 ani?” am răspuns destul de standard. Mă gândeam că pe la 26-27 de ani ești aproape adult, sigur trebuie să ai casa ta până atunci, o mașină, probabil și familie. Aveam în minte și ceva legat de schimbat lumea, dar nu îi găsisem definiția.
Am trecut de 27 de ani. Casă nu am, familie nu am – nici măcar o relație stabilă – iar mașina este doar un plan timid.
Pe lângă asta am o pisică și un portret perfect de femeie singură.
Conform răspunsului meu de atunci, am eșuat. Conform standardelor pe care le au unii, am eșuat. Conform standardelor familiei nu sunt împlinită pentru că nu am un iubit și o casă.
Eu…sunt obosită și împlinită.
Sunt obosită pentru că te stoarce de energie obligația asta de a bifa niște lucruri de pe o listă standard. De a explica iar și iar că nu relația aia mă va face împlinită.
Sunt obosită pentru că da, e greu să fii singur și să te mai și menții echilibrat în timp ce încerci să găsești pe cineva cu care să fii. Să fii, nu să mai bifezi încă un element dintr-o listă. Și pe lângă energia de care ai nevoie ca să fii bine singur/ă să mai cauți niște energie ca să te aduni atunci când o încercare nu iese sau când plătești tu pentru dezechilibrele lăsate de niște oameni pe alți oameni.
E obositor să aud aceeași urare de la mama, în fiecare an de ziua mea: “sper să îți găsești un băiat și să îți iei o casă”. Iar după ce va citi acest articol îmi va spune iar să iau viața ca atare.
Sunt obosită pentru că unii oameni nu înțeleg că dorințele mele sunt ALE MELE, că le cunosc și muncesc ca să mi le îndeplinesc. Sunt obosită pentru că m-am plictisit să explic că indiferent de cât de bine intenționate sunt comportamentele cuiva, dacă îl agasează pe cel căruia îi sunt adresate sunt anulate toate intențiile bune.
Am atâta frustrare acumulată pe subiectul ăsta încât nu știu cum să mi-o exprim elegant. Pentru că sunt obosită, și când am obosit, nu mă mai pot exprima bine.
A, ziceam că sunt împlinită.
Sunt împlinită pentru că am o listă lungă de lucruri pe care mi le-am propus și le-am făcut.
Sunt împlinită pentru că mereu când mă uit cu un anumit timp în urmă simt că acum sunt o versiune mai bună.
Sunt împlinită pentru că am avut un bucketlist din care am tăiat majoritatea lucrurilor.
Sunt împlinită pentru că îmi respect valorile și știu cum să îmi vânez echilibrul.
Sunt împlinită pentru că mi-am găsit o carieră care îmi place. Și pentru că după program am o listă lungă de pasiuni care îmi plac și ele.
Sunt împlinită pentru că am un blog frumușel pe care nu îl citesc doar mama, tata și prietenii.
Sunt împlinită pentru că sunt independentă.
Sunt împlinită pentru că știu să mă ascult, să mă înțeleg și să mă modelez. Sunt implinită pentru că nu îmi las problemele emoționale să se reverse asupra altora.
Sunt împlinită pentru că deși am o burtă care nu ar trebui să existe, o gușă care nu îmi place, un zâmbet întors care intimidează oamenii știu că energia mea nu ar trebui să se consume pe ele. Știu că am părți frumoase (fizice, da, nu vorbim de suflet aici) și prefer să mă concentrez pe ele.
Sunt împlinită pentru că am prieteni pentru care sunt recunoscătoare că există în viața mea.
Sunt împlinită pentru că ce am realizat până acum nu se leagă doar de lucrurile materiale. Pentru că dacă într-o zi mi-ar dispărea toate lucrurile, nu aș fi un om gol, nu aș simți că am pierdut tot. Pentru că ce cântărește cel mai greu se află în mine.
Sunt împlinită pentru că sunt fericită. Nu știu de ce, dar am o stare de fericiră pură care mă bântuie în ultimele zile. Care nu este legată de niciun eveniment și care pur și simplu…există.
Sunt împlinită pentru că mi-am dat seama că nici casa, nici mașina, nici familia nu erau dorințele mele neapărat. Să le ia în brațe cine le simte.
Sunt împlinită pentru că mi-am dat seama și că eu nu voi schimba lumea. Și pentru că mi-am luat presiunea asta pe care o puneam singură pe mine. În schimb, am realizat că mă pot schimba pe mine în ceva mai bun și că pot să micro-influențez subtil ce se întâmplă în jurul meu. Fără presiune, doar prin ceea ce sunt. Cine simte, își poate lua ceva prin asta. Așa mi se pare cel mai sănătos.
Sunt împlinită pentru că am primit niște urări minunate ieri. “Mă bucur foarte mult că exiști” și “Să tot fii o inspirație pentru noi” rămân acolo ca o confirmare că ceva fac bine, printre multe alte gânduri frumoase.
Sunt împlinită pentru că am enumerat 15 motive pentru care sunt împlinită. 15, toate ale mele.
Cu o lună înainte de ziua mea m-a luat o spaimă că poate nu am făcut destule, că poate nu sunt îndeajuns. Mi-am dat seama că nu e frica mea și că nu e nicio spaimă în a înainta în vârstă.
Cu fiecare an împlinit celebrez viața și sper ca peste niște ani să am niște povești de spus. Oamenilor care vor să asculte. Sau pisicilor. Ele sigur mă vor asculta 🙂
De aici, din palatul traiului frumos și onest vă pupă libelula și Măru și vă mulțumim pentru toate cadourile și gândurile bune!
