carti-cadou-craciun

Am citit recent că francezii apreciază cărțile în detrimentul altor cadouri oferite cu ocazia Crăciunului. Și nu pot să îi contrazic. Mai ales că te salvează în cazul în care ești pe ultima sută de metri și ai nevoie să găsești ceva rapid, nu prea știi ce să îi iei și ai nevoie de o idee decentă pentru a nu da greș și pentru că se potrivește de minune cu perioada asta.

Ce înseamnă cele mai frumoase? Le-am selectat după criterii personale – fie pentru că îmi place cum sunt realizate și ilustrate, fie pentru că au subiecte și povești minunate sau pur și simplu pentru că au un impact mai mare în perioada Crăciunului. Nu te-ai fi gândit în alt moment să faci cadou unui adult o carte de copii, nu? Am încercat, nu am dat greș cu asta, am primit un ditamai zâmbetul.

Eu aș zâmbi dacă aș primi una dintre cărțile din lista următoare.

1. Micul Prinț – Antoine de Saint-Exupery

Pentru un impact mai mare, încearcă varianta ilustrată.

2. Cerneală – Fernando Trias de Bes

Dacă știi pe cineva confuz sau care doar iubește scrisul, s-ar putea cartea asta să îi ajungă la inimă.

PS: este o carte pe care am cumpărat-o din impuls, doar pentru copertă. Și nu mi-a părut rău mai apoi.

3. Oricare carte a lui  Iv cel Naiv

Uibesc, Versez, Nesfârșesc. Pick one 🙂

4. Mecanica inimii – Mathias Malzieu

Un fel de Micul Prinț pentru oameni mari.

5. Eleganța ariciului – Muriel Barbery

De citit și savurat în tihnă, te prinde fără să îți dai seama.

6. Dragă viață – Alice Munro

Aparent doar niște povești. Fiecare își ia ce vrea din ele.

7. A trăi pentru a-ți povesti viața – Gabriel Garcia Marquez

Pentru omul tău drag care e fan Marquez, sau pentru cel care visează să devină și el unul.

8. Vânătorii de zmeie – Khaled Hosseini

Cartea care mi-a furat din orele de somn.

9. Praf de zâne – Mădălina Andronic

Am menționat-o și în articolul precedent, nu ai cum să nu te îndrăgosteși de ilustrațiile ei.

10. Dulciuri de poveste – Olivia Steer

Pentru cine iubește dulciurile. Sau poveștile. Sau amândouă.

11. Arta simplității – Dominique Loreau

12. Alt timp nu am – Seneca

Un fel de carte despre time management sau dezvoltare personală. Dar din vremea lui Seneca.

13. Spuma zilelor – Boris Vian

14. Iubirrre – Dana Țocu

O carte tot despre iubirrre, dar despre cea primită necondiționat de la câini, pisici și alți prieteni blănoși. Purrrrrr!

15. Buna intenție – Andres Barba

16. Incredibilul băiețel mâncător de cărți – Oliver Jeffers

O carte pentru copii pe care am pus mâna într-o seară, într-o librărie. Și nu am plecat de acolo până nu am citit-o pe toată.

17. Crăciunul în cele mai frumoase povestiri

Adunate de la Dickens, Twain sau Wilde.

18. Tiptil, Crăciunul se apropie – Eugenia Glăvan

19. Arhitectura fericirii – Alain de Botton

20. Confesiunile unui cafegiu – Gheorghe Florescu

Probabil mai sunt și alții ca mine, iubitori de cafea, care au de gând să descopere mai mult pe lângă gustul din prima sorbitură din ceașcă.

21. Broderii – Marjean Satrapi

Probabil “Persepolis” îți sună cunoscut. “Broderii” este realizată de aceeași autoare și tratează prejudecățile iraniene într-un stil unic.

22. Basme – Hermann Hesse

23. Cea mai frumoasă carte din lume și alte povestiri – Eric-Emmanuel Schmitt

Am zis că este un articol cu cele mai frumoase cărți, există una care este doar ea, singură, cea mai frumoasă. Sau așa se promovează 🙂

24. Aventurile lui Habarnam și ale prietenilor săi – Nikolai Nosov

O carte pe care o face cadou celui/celei care zâmbește când își aduce aminte de copilărie.

25. Puls – Julian Barnes

26. Șocul căderii – Nathan Filer

Nu are cel mai roz subiect, să nu facem sirop de titluri aici. 😉

27. Un veac de singurătate – Gabriel Garcia Marquez

28. Nouă povestiri – J.D. Salinger

29. Marele Gatsby – F. Scott Fitzgerald

30. Hoțul de cărți – Markus Zusak

Pentru prietenii care iubesc atât de mult cărțile, încât și ei le-ar fura.

31. Fulgi de iubire – John Green, Maureen Johnson, Lauren Myracle

De abia apărută, poveste de sezon, potrivită pentru sora mai mică sau verișoara adolescentă care iubește cărțile din segmentul dedicat vârstei lor.

 

Pe majoritatea le găsești pe elefant.ro, iar zilele acestea au o grămadă de reduceri.

Sunt convinsă că am omis o mulțime de cărți din listă. Mă ajuți să o completez?