curatenie-primavara

Primăvară, ai venit! Am fost pe cale să strigăm toți în cor. Iar zăpada de ieri ne-a dat câteva palme peste fețele entuziasmate. Așa că ne-am potolit, ne-am bosumflat și am început să bombănim vremea rea. Vreme de ieșit în parc nu e, nici la o bere parcă nu ai merge pentru că vântul e tăios, nu prea cădem la pace cu capriciile astea de început de martie. Dar, cum îmi place mie să văd lucrurile, în tot răul e și un bine.

Ce ar fi să ne apucăm de o curățenie de primăvară? Sau mai bine zis ordine.

Să ne înțelegem din capătul articolului: nu mă încadrez în tipologia de fată de casă. Sunt mai degrabă în tabăra celor care preferă alte activități în detrimentul unei case ordonate. Dar, am punctele mele în care zic “Gata, nu se mai poate să stau cu maldărul ăsta de haine în dulap”. Nu îmi place nici să strâng lucruri pe care nu le mai folosesc, așa că prefer din când în când să fac câte o razie și să mă debarasez de ce nu mai am nevoie. Între noi fie vorba, apartamentul nici nu este foarte generos ca spațiu, așa că acțiunile de genul sunt mai mult decât benefice.

Să vă mai zic că îmi displace stilul Hai să ținem și asta, poate ne mai trebuie cândva? Relax, people, veți avea timp la pensie să adunați toate prostiile și lucrurile pe care nu le folosiți. 🙂

Cu toate astea, să nu o dăm nici în extreme.

Așa că hai să vedem ce să aruncăm, ce depozităm și ce ordonăm.

Aruncăm: hainele ce nu mai pot fi purtate, le donăm pe cele ce din varii motive nu le mai purtăm. Despre toată treaba asta am mai scris și aici. Mai aruncăm și din hârtiile nefolositoare. De exemplu, eu mă trezesc mereu că adun în sertarul biroului o grămadă de hârtii inutile, până când nu se mai închide. Oh, well, poate e timpul să îl mai scutim de greutate. Mai aruncăm și din cosmetice. Dacă ai anumite creme sau produse ce le folosești strict iarna, ai grijă cât vor mai fi valabile de la deschidere. Nu, nu te uita la data expirării, ci la iconița de pe ambalaj pe care scrie 3M/6M/12M. Acela este termenul de valabilitate de la deschiderea recipientului. Dacă mai este valabil încă o lună, iar tu ai trecut deja pe programul de primăvară, cred că îl poți arunca fără părere de rău. La fel de bine poți să faci o razie și prin sertarul de medicamente, sigur vei găsi și pe acolo o grămadă de produse nevinovate, ce nu mai au ce căuta pentru că sunt deschise de prea mult timp.

Dacă nu dai zilnic prin bucătărie pentru a găti, uită-te și în cămară/frigider/dulapuri. S-ar putea să fi rămas o pungă de orez care, la fel, nu mai e valabilă, vreun borcan de murături căruia i s-a dus vremea sau o pungă de ceai uitată pentru că ai avut prea multe opțiuni iarna asta.

Depozităm: hainele de iarnă. Chiar dacă nu sunt exigentă cu ordinea, asta e musai să se întâmple de 2 ori pe an: rocada hainelor. Ce este de toamnă-iarnă ajunge sus, pe dulap, în cutii, ce este de primăvară-vară, aterizează pe rafturi. La fel, toate perechile de cizme/ghete ajung în cutii, cât mai în spatele dulapului, restul le scot la aer. Dacă ai echipamente pentru sporturile de iarnă și nu mai ai niciun plan de mers la munte, poți liniștit să le ascunzi prin casă. Dacă ți-au rămas și decorațiuni de la Crăciun prin vreun sertar sau dulap, pune-le într-o cutie și depozitează-le altundeva. Le vei mai scoate peste mai bine de jumătate de an, iar spațiul în care le țineai sigur își va găsi altă utilitate. De asemenea, dacă îți schimbi decorațiunile din casă periodic, ascunde-le pe cele vechi.

Ordonăm: ei, dacă am trecut peste pașii cei mai grei, acum vine partea frumoasă. Am scăpat de tot ce era inutil, au rămas mai puține lucruri, să le punem în ordine, zic. Aici nu prea am multe de adăugat, fiecare cu spațiile lui și cu stilul propriu de amenajare. Bonus, după ce ai terminat, poți să te mai atingi și de niște retușuri finale. Recompensă pentru că te-ai comportat exemplar.

Toate mișcările astea sunt ideale să le faci înainte de curățenia de primăvară mama-style, în care întorci toate lucrurile cu fundul în sus. Te-ai debarasat de ce nu era nevoie, lucrurile sunt în ordine, nu mai trebuie să incluzi și partea asta în curățenie și vei termina mai repede.

Acum mă simt un pic cu musca pe căciulă, poate ar fi cazul să deschid ușa de la dulap și să încep să pun în aplicare tot ce am scris aici. 🙂