Douălunișijumătate. Atât a trecut de când am luat parte la prima întâlnire din cadrul cursului de design interior. Nu știam exact la ce să mă aștept. Cine va fi trainer? Ce experiență are? Ce colegi voi avea?

Îmi aduc aminte că era început de ianuarie și îmi doream să ningă. Îmi mai doream și să primesc e-mailul în legătură cu începerea cursului. Stăteam ca pe ace, pentru că entuziasmul meu era în zona aceea în care controlul nu mai are ce căuta. Și a început să ningă. Nu, nu zăpadă din aceea tristă și măruntă. Începuse să ningă cu fulgi mari-mari și îmi venea să îmi las baltă biroul și să stau să mă uit doar pe geam. Nu a trecut mult timp de când fulgii m-au fericit că mi s-a îndeplinit și a doua dorință: a apărut în inbox un e-mail de la Atelierele Ilbah, sâmbătă începem cursul de design interior.

Cum și de ce am ajuns la un curs de design interior

Cum povesteam și într-un articol anterior, încurajez urmarea pasiunilor. De pe urma fiecărui hobby pe care l-am fructificat am avut de câștigat lucruri pe care nu mi le-aș fi imaginat, iar partea cea mai frumoasă este că la un moment dat ajung să se întrepătrundă. Dacă ai răbdarea și disponibilitatea de a le conecta.

Dintre toate lucrurile ce mi-au plăcut până acum, designul de interior a fost singura pasiune ce nu am explorat-o. Cum de ea se leagă un vis mai mare de al meu, am decis că este momentul să îi acord atenție.

Așa că mi-am mutat activitatea de la clătit ochii pe Pinterest la petrecut ore la Ateliere și ore întregi seara, acasă, făcând teme.

Ce cuprinde și cum se desfășoară cursul de design interior

Când încă nu ți s-a depus praful pe cursurile de la master sau facultate, oriunde te-ai duce (deși nu conștientizezi) ai crede că vei da peste multă-multă teorie și puțină-puțină practică. Ei bine, la Ilbah este invers pentru că se axează mai mult pe partea practică, fără a ignora complet componenta teoretică.

Stiluri, arhitecți, nume de designer, brand-uri recunoscute, concepte de bază s-au perindat prin partea teoretică.

Partea practică a fost…combinația aceea echilibrată de fun și istovitor, ca într-un final să te simți împlinit că ai dus-o la bun sfârșit.

Ai crede că faci un moodboard cât ai zice design interior, dar în realitate…așteptările s-ar putea să aibă nevoie de ceva ajustări.

Pe scurt, dacă vii la Ilbah ai parte și de teorie, și de mult iubita parte practică, pe care la final le celebrezi cu un examen și o diplomă recunoscută de Ministerul Muncii.

Cum a fost per total experiența la Atelierele Ilbah

Având în vedere că toate s-au întâmplat seara după muncă și în weekend, nu a fost tocmai ușor. Dar cu siguranță a fost o perioadă tare frumoasă și care mi-a adus satisfacții pe deplin.

Oamenii de la Atelierele Ilbah merită toate laudele și tot respectul pentru ce fac. Ah, v-am zis că Andreea și Vlad, fondatorii, au doar 27 de ani? Și să nu uităm de Kim, simpatica domnișoară Golden Retriever care ne aducea mereu zâmbetul pe buze.

De fiecare dată când intram acolo nu simțeam că merg la școală, ci mai degrabă într-un loc cozy unde învăț alături de alți oameni. Și mă gândeam ce bine ar fi fost să se întâmple la fel și la seminariile de la facultate.

Cursul acesta de decorator de interioare mi-a umplut atât de tare timpul și “cutiuța” cu bucurie încât în seara după examen, când am realizat că s-a terminat am avut un sentiment tare ciudat. Ce mai fac acum marțea, sâmbăta și de multe ori și în restul zilelor? Ce mă va mai ține în priză? Ce va reuși să fie atât de frumos încât să umple golul?

Credit foto: Atelierele Ilbah