
Gata, ne apropiem de final de octombrie. Am mai negociat cu vremea, dar se pare că de acum încolo nu mai avem prea multe speranțe. Vin zile ploioase, mai friguroase și în care vom căuta să ne refugiem în locuri cozy. Știi tu, seri din acelea în care iei o cană de ceai sau ciocolată caldă, asculți ceva frumos și stai în brațe cu o revistă sau o carte. Și nu te mai gândești la nimic. Dar dacă ai sta și confortabil? Pe un puf, eventual? Da, ar fi minunat. Mai ales că suspin de atâta timp după un colț de citit.
Cam asta mi-a trecut în minte când am văzut SAC-ul, o pernă imensă sau un fotoliu-puf reinventat.
Îmi doresc foarte mult un puf, însă oferta mi se pare prea puțin variată. Așa că mi-au sclipit ochii când l-am văzut, mai ales că integrează motivele tradiționale într-un mod echilibrat.
Fetele din spatele minunăției sunt Mara Ciubotaru și Diana Singuran, două studente la Arhitectură care au găsit inspirația în sacii ce se folosesc la țară, mai ales toamna pentru recolte.
Așa că “recolta” lor de toamna aceasta a fost un SAC pentru mediul urban. O recoltă generoasă, se pare, în care ne putem face un culcuș în 125x135x70cm.
Și pentru a se integra ușor în spațiul urban, dar și pentru a menține linia inspirației, culorile disponibile sunt gri, nisipiu și bej. Bineînțeles, fetele sunt drăguțe și sunt dispuse să se orienteze și către alte culori. Comenzile se realizează pe pagina lor de Facebook.
Spațiul nu îmi permite să găzduiesc un SAC, însă îmi pot permite să mă visez în el iarna asta, lângă un șemineu.