Am ieșit duminică pe afară. Pe ploaia aia considerată urâtă, ce i-a ținut pe mulți în casă și a făcut orașul mai liniștit și mai respirabil. La 2 minute după ce m-am bucurat că am ales să mă întorc acasă pe jos, am sărit pe o treaptă iar apa dintr-o baltă m-a ratat milimetric. Pentru că, bineînțeles, grija față de pietoni e infimă iar apa din bălțile de pe marginea drumului este mare.
Într-un oraș pe care dacă îl numești “al contrastelor” te exprimi deja clișeic, treaba cu iubitul poate fi grea.
Trecând peste imaginea ce ne-o facem fără un fundament, ajungem la problemele orașului: e gri, e aglomerat, e prăfuit, sunt prea multe clădiri vechi, oamenii sunt [alege un adjectiv: răi, nesimțiți, aroganți, parșivi]. Nu neg. Orașul are problemele lui.
Atunci de ce s-ar muta cineva în nenorocitul ăsta de oraș? De ce l-ar iubi cineva. Și mai ales, pentru ce?
Am pierdut șirul numărătorii în care am fost întrebată dacă îmi place în București, am răspuns afirmativ și marea mirare a răsărit pe fața celeilalte persoane.
Chiar îți place în București? Da, chiar îmi place. Ce să faci ca să îl iubești și tu? Păi, hai să îți spun.
Bucureștiul trebuie luat ca atare
Știi tu, cu bune și cu rele. Cu clădirile de sticlă și cu cele de pe care cade tencuiala. Cu parcurile mari și generoase și cu cartierele ticsite de beton. Cu bicicliști și cu mașini din care ies claxoane lungi. Cu fete drăguțe și cu pițipoance. Cu domni și cu băieți cu maniere lipsă. Cu seri de vară minunate și cu zile de caniculă. Cu apusuri faine pe cer și cu fleașcă până la glezne după prima zăpadă. Nu ai ce-i face. Ăsta e el. Nu-ți imagina că se va schimba. Ia-l ca atare și toată lumea va fi mai fericită.
Bucureștiul trebuie luat la pas
Mult. În orice anotimp. Și seara, și în weekend. De multe ori mă abat de la drumul meu, dacă am timp, doar de dragul de a mai descoperi o stradă, o casă, un colț pe care nu l-am văzut până acum. Orașul ăsta ascunde multe comori, dar nu le vom găsi nici în metrou, nici în RATB și nici în centrul vechi.
Bucureștiul trebuie privit și pe sus
Pentru că nu știi niciodată în ce ți se vor opri ochii. Un apus, un detaliu dintr-o casă veche, o fereastră frumoasă, un stol de păsări care completează bine cadrul pentru 5 secunde sau pur și simplu mai puțină agitație și mai multe culori decât dacă ai privi doar înainte. Așa am reușit să adun poze făcute cu telefonul cât pentru un articol.
Bucureștiul trebuie cunoscut și prin oameni
Nu cunoști orașul complet dacă nu îi cunoști oamenii. Cred că dacă aș face o listă cu lucrurile care îmi plac cel mai mult aici, oamenii ar fi în top 3. Fără ordine între cele trei, pentru că nu aș putea să le separ.
Sunt zile în care mă bucur de oamenii mei. Oamenii apropiați. Sunt zile în care mi se intersectează privirea cu fețe senine și frumoase. Și sunt zile în care mă întâlnesc cu oameni necunoscuți. Până atunci.
Nu știu dacă am suflet bun, dar asta mi-a zis o doamnă în vârstă după ce câinele se lipise de mine. Am zâmbit mult în ziua aia.
La fel cum am zâmbit și când am întâlnit-o pe Veronica. Ne știam așa, doar din niște comentarii aleatoare de pe Facebook. Culmea, nu am recunoscut-o pe ea. Am recunoscut-o pe Lola. Lola Busola, cățelușa ei cu lipici. Cred că Veronica este persoana cu care mă întâlnesc de cele mai multe ori din întâmplare. Și mereu o recunosc de la distanță. Chiar mă amuzam într-o zi când eram în taxi. Ploaie, haos, Bucureștiul o luase razna. Prin ploaia aia, zăresc pe cineva cu un buchet mare de flori în mână. Care mergea degajat și relaxat, făcea ditamai nota discordantă față de peisaj. Când m-am uitat la umbrelă și am zărit că e roșie și în formă de inimă am zâmbit. Cum de mi-a luat mai mult de 30 de secunde să îmi dau seama că e Veronica?
Bucureștiul trebuie personalizat
E un oraș…cu de toate. Zău că alt mod de a descrie tot ce cuprinde nu am. Așa că poți să iei din el ce ai nevoie. Mmmbooon, eu mi-am luat câteva chestii de-a lungul timpului: ba plimbările, ba ieșirile la o cafea bună, discuțiile, parcurile, concertele, evenimentele, apusurile faine și weekendurile liniștite în care este plecat jumătate de oraș.
Bucureștiul trebuie savurat cu răbdare
Orașul nu e făcut să te îndrăgostești de el așa, la o primă plimbare. Sau în prima lună. Trebuie să ai răbdare să îl descoperi, să îl ierți de multe ori, să înveți să nu te superi prea tare pe el. I-am găsit calitățile ușor-ușor și acum iubesc când mă surprinde. Îl iubesc și mai tare când îmi arată că merită răbdarea.
Ah, că vorbeam de răbdare. Într-o rută deviată de a mea, de săptămâna asta, am descoperit zidul. Zidul pe care îl vedeam în poze, pe care nu știu de ce nu l-am căutat intenționat, de care nu am întrebat și pe lângă care am trecut de o grămadă de ori. L-am găsit:
Altceva eu nu știu ce să vă mai zic despre oraș. Vă las să îl iubiți cum știți voi mai bine.
Nu m-am născut în Bucureşti, dar locuiesc aici de şapte ani. Nu există dată în care să fi fost întrebată dacă îmi place Bucureştiul să nu răspund cu “da” tare şi răspicat.
Bucureştiul e ca un virus, ce odată intrat în vene n-ai cum să-l îndepărtezi. Înveţi să trăieşti cu el. De fapt, nu mai poţi să trăieşti fără el. Eu, una, nu mai pot. Pot să plec în orice alt oraş o zi, o săptămână, dar după aia simt că mă sufoc, trebuie să mă întorc aici, în Bucureştiul meu.