loc pentru citit
1

10 locuri frumoase pentru citit

Inspirație

Suntem mulți iubitori de cărți, iar mulți dintre noi probabil visăm la un colț din casă pentru citit. Unul retras, cu o priveliște frumoasă de preferat în care să înțepenim ore în șir cu o carte în mână de care nu ne mai putem dezlipi.

joc in fata blocului
0

9 idei de cadouri pentru copiii mari

Dăruiesc

Trecând peste potopul de poze cu copii și de urări ce ne străbat News Feed-ul, mă gândeam ce îmi lipsește din copilărie. Nu îmi este dor de perioadele trecute, dar parcă de la cea mai fără de griji perioadă aș lua ceva.

1

20 despre locuitul în chirie

Trăiesc

Locuitul în chirie are avantajele lui, dar te și fericește cu anumite experiențe și situații amuzante, dubioase sau pur și simplu…noi. Așa că să ne amuzăm puțin.

1

Despre pasiuni mai vechi sau cum m-am apucat de un curs de design interior

Trăiesc

Toată povestea asta a început cu vreo 7 ani în urmă (poate chiar 8) în timp ce visam la cai-verzi-pe-pereți în timpul orei de biologie. Ca să nu ne lungim cu vorba, toată treaba a fost așa: mi-a venit ideea de a da la facultate la design interior. M-am calmat, am analizat situația când nu era entuziasmul la cote înalte și am zis lasă, hai să ne ținem de planul inițial. Așa că am dat la Marketing, cu o promisiune făcută atunci că voi face un curs de design interior după finalizarea studiilor. 

2

Să ne oprim și să fugim iar

Gândesc, Observ

N-avem timp. Mereu e ceva important, mereu suntem ocupați, mereu avem un punct în care trebuie să ajungem cât mai repede.

Nu zic că e rău. Mai bine să fugim oriunde decât să stăm pe canapea uitându-ne la TV.

Dar trebuie să știm să ne și oprim.

10

Cele mai enervante întrebări pe care le auzi când ești introvertit

Gândesc, Observ

Încă îmi este peste puterea de a înțelege, de ce dintre introvertiți și extrovertiți cei din urmă sunt priviți ca fiind partea normală, iar noi, introvertiții, suntem cumva niște ciudați sau cei care ne abatem de la normalitate.

Nu-i o mare dramă că ne aflăm în categoria asta, dar sunt momente în care devine obositor să fim priviți de nenumărate ori cu aceeași privire “E ceva în neregulă cu el/ea?”.

Close