Pe partea mea de București, în imagini

De pe partea mea de București se văd și blocurile ponosite, oamenii care sunt legați la ochi de rutină, aglomerația sufocantă și toate defectele lui înțepătoare.

Dar prefer să le întorc spatele și să mă uit la lucrurile alea pe care mulți refuză să le vadă de pe partea lor. Poate pentru că refuză să își ridice privirea din pământ, poate pentru că nu știu să zâmbească sau poate pentru că se apără cu niște ghimpi nejustificați.

Partea mea de București nu se vede așa pentru că mi-ar fi distorsionat optimismul privirea. Partea mea de București se vede așa pentru că mă uit și în sus când merg pe stradă, nu mă uit în stânga și dreapta doar când traversez și nu uit că în ritualul unor zile, pe lângă cafea, ar fi bine să mai adaug și un pic de simțire.

Ce se vede pe partea mea de București, se vede în timp ce fac cam aceleași lucruri pe care le faci și tu. Doar că observ mai des și încerc să surprind mai des ce observ, ce e drept, cu noua extensie a mâinilor noastre – telefonul mobil.

Și dacă tot ți-am vorbit atât despre ea, hai să îți arăt ce se vede de aici când fac lucruri aparent banale – merg la muncă, merg în oraș să rezolv anumite lucruri, mă plimb prin parc sau ies să îmi iau o cafea.

Pe partea mea de București mă bucur de diminețile cu ceață

și îmi aduc aminte că a fost Micul Paris.

Nu fug după autobuz, pentru că ratez astfel de momente,

iar în unele dimineți observ diverse culori.

Pe partea mea de București îmi imaginez că am ajuns în New York

și mă întreb dacă și acolo e zăpada gri. Dar ce contează, important este să se oglindească ceva în asfalt.

Uneori mai văd și spiritul sărbătorilor, pe unde mă aștept mai puțin.

Pe partea mea de București, apreciez zăpada când este încă albă.

La fel apreciez și galbenul, în formele lui diverse.

Pe partea mea de București sunt multe oglinzi. De toate formele și felurile, pentru cer, oameni și pisici.

Tot aici sunt și oglinzi transparente, care dau în case de artiști.

Pe partea mea de București sunt multe case frumoase și nu le ignor cu privirea doar pentru că nu primesc atenția cuvenită.

Iar de sus, Bucureștiul se vede în culori chiar și în zile cu ploaie. În care încerc să îl surprind dar nu îmi iese mare lucru pentru că singura cameră foto ce o port mereu e a telefonului.

Pe partea mea de București mă uit și la chestia asta ce o numim rutină și o folosim des ca scuză.

Și îmi vine uneori să le spun oamenilor să fie mai atenți la ce scrie pe pereți. Să nu uite.

Dar de cele mai multe ori, jos, pe trotuar își lasă tot.

Pe partea mea de București trotuarele ascund și surprize. Chiar și libelule. 🙂

Chiar dacă nu mă credeți, ascunde și o grămadă de liniște. De obicei în duminici în care găsești un părculeț gol, doar pentru tine.

Sau în care intri în ceainăria de lângă tine la care ai tot zis de un an că mergi.

Pe partea mea de București se aude în unele seri și câte-o harpă.