Fix acum un an publicam un articol în care voiam să arăt cum este pe partea mea de București. Că nu e totul gri, că nu e totul urât, că e important să observi și să te uiți în jurul tău, că nu trebuie să fii permanent pe fugă și altele din repertoriu. Am mai scris și un mic ghid de iubit Bucureștiul pentru că nu e un oraș chiar așa ușor de înțeles.
Și pentru că într-un an am mai strâns câteva (mii de) poze, am zis să continui seria.
Așa că hai să vedem ce mai e pe partea mea de București.
Păi, pe partea mea de București visez uneori la alte orașe, cum ar fi Havana…
…și mă bucur când văd oameni calmi, care au răbdare să aștepte. La urma urmei, soarele ăla e atât de moale. Îl știu, am stat și eu într-o seară acolo să aștept pe cineva, când vara încă nu însemna caniculă.
Diminețile sunt foarte plăcute. Mai ales când apar flori pe Calea Victoriei. Și nu dispar la câteva zile după, rezistă săptămâni întregi neatinse.
Cerul – și el se vede frumos pe Calea Victoriei.
Iar serile de vară sunt cele mai frumoase.
Pe partea mea de București îmi place să surprind palete de culori. Mai ales dacă este și roșu pe acolo…
…iar dacă nu surprind palete de culori, mă surprinde pe mine numărul de kilometri făcuți pe jos, într-o plimbare de weekend când te vezi cu un prieten pe care nu l-ai mai întâlnit de 4 ani. La urma urmei, prin Cotroceni nici nu simți că te plimbi. Mai ales că trebuie să faci pauze dese, ca să pozezi casele de acolo în care te visezi.
Tot în zile de weekend, găsești cafenele cu grădini liniștite. Da, nu am surprins verdeața din ea, mi-a plăcut mie prea mult.
Pe partea mea de București sunt și fete care promovează ce au ele de promovat, îmbrăcate frumos. Și care îmi schimbă mie cadrul, într-unul ușor de poveste imediat.
Pe partea mea de București mai găsesc și câte un reminder.
Dacă tot vorbim de găsit, mă bucur când găsesc biciclete multe la un loc.
…sau când găsesc câte un colț de Paris…
…chiar dacă îl găsesc într-o zi cu ploaie.
Pe partea mea de București, el îi ține ei părul ridicat când afară sunt grade care sar mult de 30.
Când alerg spre târgul la care mi-am donat fotografiile, găsesc o vitrină frumoasă. Și nu se poate să nu mă opresc să o pozez. La urma urmei, oricum întârziasem pentru că trenul cu care am venit în București nu s-a ținut de ora promisă.
A, nu-i așa că albastrul se îmbină frumos cu verdele? Nu știu dacă și cu umerașele agățate în gard, mă mai gândesc…
Pe partea mea de București s-a întâmplat să hoinăresc prin oraș și cu turiști. Cum ar fi David, care era de 2 săptămâni în București și nu văzuse mai nimic, pentru că a stat să lucreze. Am recuperat într-o zi, după prânz.
Iar în plimbările cu turiștii, mai descopăr și eu părți frumoase din București. Cum ar fi strada Xenofon, la care nu ajunsesem până să batem la pas orașul vreo 10 km cu Miranda și Jason, doi australieni plecați un an de-acasă.
Nici cu locuitorii orașului nu e rău să te plimbi. Mai descoperi că în orașul ăsta sunt și case care arată așa:
Pe partea mea de București sunt și oameni care vând flori pe trotuar. În unele dimineți găsesc maci, în altele buchete colorate. În unele dimineți le pun la mine pe birou, lângă stickerul cu “Zâna bună se cunoaște de dimineață”, în altele le fac cadou.
Pe partea mea am descoperit și plăcerea de a surprinde Bucureștiul văzut de sus…
…mai ales după ce ninge…
…sau când e ger, bate vântul și zăpada împrăștiată de pe acoperiș sclipește. Pozez multe acoperișuri și le adun pe Instagram sub #rooftopsofbucharest.
Pozez și numere. Sub #numbersofbucharest.
Pe partea mea de București, una din străzile preferate este Polonă. Mai ales când se strecoară așa soarele printre case…
…iar cărțile mele preferate sunt cele care stau dis-de-dimineață, cuminți, în coș.
Pe partea mea de București mai fac și poze care s-ar încadra la fotografie urbană…
…și mai surprind în ele și oameni prinși în cotidianul lor…
…care uneori se întâmplă în gară. În gară mereu auzi povești interesante și vezi cotidianul în forma lui cea mai crudă și, poate, autentică.
Pe partea mea de București oamenii se grăbesc când plouă. Eu nu.
Și dacă nu sunt oameni grăbiți care să îmi intre în cadru, atunci sunt biciclete care nu se grăbesc nicăieri…
…la fel ca oamenii care stau liniștiți duminica, la cafea.
…sau seara, în centrul vechi, cu apusul și acoperișurile în ochi.
Pe partea mea de București sunt multe ferestre deschise…
…chiar dacă unele au și obloane.
Pe partea mea de București mereu se găsește câte o clădire cu arhitectură interesantă…
…uneori și cu un magazin de textile la parter.
Pe partea mea de București lebedele stau liniștite pe Dâmbovița, într-o oarecare luni dimineață,
la fel cum stau pescărușii liniștiți în fiecare zi.
Pe partea mea de București sunt luminițe multe, doar că ele nu se văd așa bine din mașină.
Și tot pe partea mea de București, cam în fiecare zi surprind câte ceva. Așa mi-am format feed-ul de Instagram, din banalități din astea cotidiene de care uităm să ne bucurăm. Cred că nu am făcut o alegere greșită, aparent oamenilor le place. Tocmai am trecut de 1000 de followeri. Dacă ți-au plăcut fotografiile de aici, să știi că mai am câteva sute pe Instagram.
Felicitări pentru pozele astea frumoase. E minunat oraşul nostru!
Mulțumesc, Tudor. Într-adevăr, este frumos. Și aud din ce în ce mai mulți oameni spunând asta.
Nu mi-e drag deloc Bucurestiul, cel putin cele 2 intalniri pe care le-am avut pana acum nu mi-au placut deloc. Dar sa stii ca articolul tau mi-a aratat un oras pe care as vrea sa il descopar, in plimbare, intr-o dupa-masa de vara 🙂
Cu jumate de an înainte să mă mut aici, am stat 10 zile, cea mai lungă vizită aici. Nici mie nu mi-a prea plăcut, singurul lucru care mă atrăgea era diversitatea (de oportunități, evenimente, lucruri pe care să le faci), dar nu atât de mult încât să mă determine să mă mut aici. And here I am, 4 years later 🙂
Oamenii care îl știu de mai mulți ani zic că e un oraș care s-a schimbat mult în bine. Eu îi cred.
E drept, are și părțile lui rele, dar nu am de gând să mă plâng de lucruri pe care nu le pot schimba. 🙂