N-avem timp. Mereu e ceva important, mereu suntem ocupați, mereu avem un punct în care trebuie să ajungem cât mai repede.

Nu zic că e rău. Mai bine să fugim oriunde decât să stăm pe canapea uitându-ne la TV.

Dar trebuie să știm să ne și oprim.

Măcar un minut. Sau o oră, o zi, o săptămână. Nu știu cât are fiecare nevoie.

Să ne oprim și să fim recunoscători.

Mereu vedem ce e în față, segmentul care mai e de parcurs. Și ne folosim de el ca să ne definim fericirea, starea de bine, bucuria. Dar uităm că noi tocmai am parcurs un segment, care odinioară ne definea fericirea, starea de bine, bucuria.

Cum ajungem într-un punct ne repezim către următorul.

Tocmai m-am oprit într-un ceai și într-un articol pe blog.

Dar acum trebuie să fug iar.

Câteodată nu am timp să mă opresc. Dar am grijă să fiu recunoscătoare din mers.

Fericirea sănătoasă o scoți din ce ai deja.