Viață cu pisică sau câine și fără păr nu există. Ba la pisică pare că e de neoprit, mașina de tors îți umple sufletul de bucurie și viața de păr. Așa că n-ai ce face, intri în ciclul clasic de curățenie și frustrare: te enervezi, te ambiționezi să scapi de el, te enervezi pentru că nu ai cum, te resemnezi, îl accepți și poate nici nu mai conștientizezi că există peste tot. Nu știu, la stadiul ăsta nu am ajuns, dar de resemnat sigur sunt pe drumul cel bun.
Am descoperit, totuși, dintr-un videoclip de pe Facebook, o alternativă la peria de scame. Nu, nu am renunțat la ea, încă îmi este de nelipsit, dar pentru curățenie o folosesc mai mult pentru finisare.
Așa căăăăăă, vă prezint banala, colorata, salvatoarea și prietenoasa la buget: mănușa de cauciuc.
Treaba e simplă: iei o mănușă curată de cauciuc, o tragi pe mână și în loc să dai cu peria de scame pe canapea până simți că ți-a mai apărut un rid în colțul ochiului, rezolvi treaba mai repede cu mănușa. Și o să te sperii când realizezi cât păr luai cu peria (cred că jumătate din cât era de fapt) și cât reușești să strângi cu mănușa. Mai vii cu peria peste doar ca să iei resturile rămase și cam aia e.
Poate nu e mare scofală, dar simt că pe mine m-a scos din corvoada curățării suprafețelor textile pe care șade Le Măr.
Unde mai pui că nu mai risipești atât de multe resurse, nu mai arunci tone de hârtie folosită cu rola. Folosesc de câteva luni aceeași mănușă dintr-un set care probabil a costat 7 lei. În tot timpul ăsta, dacă aș fi folosit role de scame (știți voi, bucuria stăpânului de animale, setul de 4 rezerve din IKEA cu 9,99 lei) aș fi terminat 2 pachete de rezerve.
Pe lângă asta, mi-am luat și un Furminator și am ales mâncare premium pentru filosof, ca să diminuez căderea părului.
Așa, revelații majore la nivel de curățenie nu am mai avut, dar dacă ai mai descoperit ceva util sau helpful, lasă un comentariu. Chiar vreau să fac o listă mare dedicată curățeniei când ești pisicar.
Hmm, eu dau cu aspiratorul pe canapea, nu m-am gandit la alte variante.
Mie mi se pare mai simplu așa față de aspirator, mai ales că am o cuvertură de care se lipește bine părul 😀