pasiune

Azi aveam planificat alt articol, dar l-am amânat.

În timp ce stăteam cu buzele lipite de cana de cafea și cu ochii lipiți de monitor, răscoleam prin poze. Asta este una din micile mele plăceri – să mă uit la poze. Uneori mai găsesc câte una uitată care îmi place mult. Și o public. Alteori le țin doar pentru mine. Fac asta de când mă știu. Dinainte să îmi dau seama că fotografia e un hobby. Din vremea în care pozele nu erau organizate în foldere, ci în albume de familie sau dezorganizate în cutii și sertare.

Deși am apreciat mereu că am reușit să îmi descopăr și să îmi fructific într-o anumită măsură pasiunile, în dimineața asta mi-am zis pentru prima oară “Sunt norocoasă că le am”.

Și m-am gândit că alții încă nu și le-au descoperit. Sau că nici măcar nu încearcă. Sau așteaptă să le răsară de undeva pasiunea asta, de parcă ar fi ceva programat și exact, ca răsăritul soarelui.

M-am întristat un pic. Și mi-au venit în minte o grămadă de lucruri legate de pasiuni. Mi-am amintit de oamenii care apreciază că le-am descoperit și că le am.  Mi-am amintit de cei care le apreciază cu o urmă de regret în glas, pentru că ei nu au așa ceva. Mi-am amintit și de cei pe care îi ignor, care ar fi putut prin comentarii să mă tragă în jos. Iar ai făcut 500 de poze. Băi, am început să îți citesc statusul ăla, dar când am văzut că iar scrii chestii din alea de viață m-am oprit. Zâmbesc un pic în sinea mea și îmi vine să joc cartea ironiei. Scuză-mă că metodele mele de relaxare și petrecere a timpului liber nu se rezumă la a mă trânti pe canapea după job și ieșit la bere cu prietenii.

Mi-am adus aminte și de articolele care promovează cu ardoare că trebuie să faci ce îți place. Că pasiunea ta trebuie să devină jobul tău. Iar de aici, o grămadă de oameni intră într-un cerc vicios de frustrări. Pentru că omit anumite aspecte.

Pasiunea nu apare din neant

Nu cred că cineva și-a găsit un hobby plimbându-se pe stradă, oprindu-se brusc și exclamând “Pescuitul este hobby-ul meu!”. 🙂

Pasiunea, de cele mai multe ori, se naște dintr-o serie de încercări. Te ia un prieten la pescuit, mergi, vezi cum e, îți place, mai încerci.

Nu îți vei descoperi vreo pasiune sau un hobby dacă nu încerci să faci lucruri. Dacă nu muncești la ele, dacă nu le fructifici. Dacă nu vrei să te cunoști și să îți extinzi limitele și dacă judeci prostește.

Pasiunea trebuie întreținută

Cum spuneam. Nu vei avea o pasiune dacă scrii 2 rânduri și te oprești. Nu vei avea o pasiune dacă faci o fotografie și lași aparatul pe raft.

Totuși, să nu uităm că fiecare are un ritm și anumite limitări legate de timp. Am lăsat fotografia deoparte o vreme și mă trezeam destul de des că oamenii mă mustrau ușor pentru că nu am mai făcut fotografii. Nu mă simt rău pentru asta. Nu am vrut să forțez vreo notă, am vrut să îmi văd de ritmul meu.

Atâta timp cât nu am un obiectiv legat de pasiuni, am toată viața înainte să le acord atenție. Da, da, momentul potrivit este mereu acum. Dar să nu uităm nici de priorități.

Pasiunea și jobul nu trebuie să se identifice neapărat

În ultimii ani, unde întorci capul, ideea este aceeași: fă ce îți place. Articolele și cărțile de self help te îndeamnă să lași naibii jobul în care te simți constrâns și să îți urmezi pasiunea. Prietenii te îndeamnă să îți faci un business din pasiunea ta. Și așa începe avalanșa de frustrări. Îți setezi niște piedici și îți induci singur o ură pentru job. Îți pare rău că nu dedici mai mult timp pasiunii tale sau că nu ai una din care să îți faci un business. Nu zic că este greșită această abordare, însă mi se pare că este un pic dusă la extrem.

Am minim 3 lucruri care îmi plac și pe care aș putea să încerc să le transform în jobul meu full time. Dar nu vreau 🙂

Pentru că atunci când le voi transforma într-un proiect serios, o parte din plăcere se va pierde. Pentru că vor fi lucruri de făcut pentru că trebuie și nu pentru că vreau.

Dar mai ales, pentru că am învățat să găsesc plăcere în ce fac, chiar și atunci când lucrurile nu se află pe lista de asta îmi place să fac. Am zis de atâtea ori nu sunt în stare să fac asta, nu îmi place să fac asta, nu voi face niciodată asta. Și ghici ce! Universul m-a trollat de fiecare dată. Și am fost în stare să fac aia, mi-a făcut plăcere să fac aia și mi-a reușit.

Apropo, pasiunea pentru scris cum crezi că am descoperit-o?

Citeam un articol care mergea pe ideea asta, cu care rezonez: încetează să mai alimentezi ideea fă ce îți place. Doar fă lucruri. Și s-ar putea, chiar și la jobul ăla care ți se pare scârbos, să găsești o sclipire de pasiune.

Este ok dacă nu ți-ai descoperit pasiunea încă

Poate nu o vei descoperi curând. Nu are rost să îți creezi frustrări inutile din cauza asta. Been there, done that.

Nu este ok să nu îți cauți pasiunea

Este în regulă dacă nu știi ce îți place. Dar nu mi se pare o alegere inspirată să te oprești. Nu ești forma ta finală la 25 de ani. Nu ar trebui să fii nici la 50 de ani. Așa că de ce să te oprești? De ce să te plafonezi și să nu descoperi lucruri noi despre tine? De ce să te ascunzi în spatele scuzelor?

Acesta nu este un articol de dezvoltare personală. Nici măcar unul de sfaturi, nici de adevăruri absolute. Este un articol de idei și gânduri adunate în vreo 10 ani de încercări, lucruri făcute, discuții cu oameni și pasiuni ținute pentru mine.

Pentru că da, acum 10 ani am început să îmi caut pasiunile. Pentru că am pozat multe crengi și frunze, am scris multe lucruri proaste și indiferent de punctul în care m-am aflat, am încercat să mai descopăr lucruri noi. Excelez la vreuna din ele? Nu, nu cred. Dar cafeaua mea duminica nu are nevoie de zahăr, pentru că am cu ce să îmi îndulcesc dimineața. 🙂