Înainte să ajung în Budapesta nu prea știam ce așteptări să am. Aveam câteva imagini formate în minte de pozele atotștiute de pe Internet, așa că nu m-aș fi așteptat să găsesc o mulțime de magazine interesante și drăguțe, pe aproape orice categorie.
Este un oraș mai hipsteresc decât m-aș fi așteptat, iar magazinele au fost o surpriză foarte plăcută. Peste toate am dat din întâmplare, dar dacă voi știți de ele deja de la mine, puteți să le puneți pe lista voastră de lucruri de văzut. Avem și magazine de home & deco, vintage și de designer.
Goamama Home
Despre Goamama vom mai vorbi și în articolul despre cafenele. Dar momentan, să ne oprim la magazinul lor de home & deco, care este superb și ciudat în același timp. Ciudat din punct de vedere merchandising, pentru că magazinul este efectiv o junglă de mobilă și obiecte de decor.
Nu am văzut niciodată un magazin care să fie atât de îngrămădit și de haotic și mă întreb dacă oamenilor care chiar vor să cumpere ceva de acolo le este ușor să facă asta. Cum eu eram doar la căscat gura, nu a fost o problemă pentru mine 😀

Peek-a-boo!
Rododendron
Este o adunătură de obiecte create de artiști locali. Asta înseamnă că veți găsi ilustrații, bijuterii, câteva haine și accesorii, decorațiuni, toate drăguțe-drăguțe.
Este un loc bun pentru a cumpăra suveniruri mai altfel, sau pentru a vă lua voi o amintire din excursie, care să nu fie un magnet de frigider kitchos.

Nu este ăsta cel mai adorabil tablou?
Manka by Monika
Cred că este cel mai drăguț magazin în care am intrat vreodată. Iar produsele lor sunt un combo foarte simpatic al proprietarilor. Ea este ilustratoare, deci toate desenele de pe produse sunt create de ea. Iar el lucrează lemn, deci ramele foto sunt făcute de el.
Mai au și tricouri, tote bags și bijuterii.
Mi s-au părut niște produse foarte frumoase, așa că am plecat și eu cu o ilustrație acasă.
Vintage shops
Până la Budapesta, eu nu mă gândeam că magazinele vintage pot arăta atât de bine. Mai văzusem prin diverse video-uri magazine din afară care arătau foarte bine, dar păreau așa…departe.
Ei, Budapesta are o grămadă de astfel de magazine, care îți dau peste nas dacă atunci când te gândești la haine vechi vezi un second hand ponosit.
Ce e drept, prețurile sunt pe măsură, dar am și văzut multe haine de brand și în stare foarte bună.
Unele chiar mergeau mai departe de atât și combinau hainele vintage cu cele de designer. Aveau o etichetă pe ele care indicau starea (nou/vechi), așa că puteai găsi ceva pentru tine indiferent de care parte a baricadei erai.
Cel din imagine este Retrock, iar cel despre care vorbeam că au și haine noi este Szputnyik.
Pe lângă magazinele cu haine vintage, am mai dat peste unul cu tot felul de lucruri vechi, care m-a fermecat.

Nu mă gândeam că o grămadă de lucruri vechi poate arăta așa bine
Acesta se numește Vintage Market Budapest și este o plăcere vizuală dacă aveți o slăbiciune pentru vechi. Are prețurile foarte mari, nu cred că merită să luați ceva de acolo pentru că sigur le găsiți mai ieftine la un flea market, dar e de văzut 😀
Massolit Books & Cafe
Doar când vezi intrarea știi că este un loc în care trebuie să intri.
Nu are o ofertă foarte mare de cărți, pe mine nu m-a atras deloc, dar îmi place combo-ul cu cafeneaua.
Ar mai fi de menționat și PSTR Store, din care nu am fotografii și care e o combinație simpatică de branduri cunoscute (e.g. Fjällräven) cu unele locale.
Și bonus, o poză dintr-un candy shop care se numea ceva cu Pirates, dar nu am vrut să pornesc pofte în oameni. Așa că las aici doar poza asta pentru că mi-a plăcut mult.
Iar acum că ai ajuns la final, te invit să citești și primul articol despre Budapesta, cu impresiile generale.