Category
Când am dat un interviu la 21 de ani, la clasica întrebare “unde te vezi peste 5 ani?” am răspuns destul de standard. Mă gândeam că pe la 26-27 de ani ești aproape adult, sigur trebuie să ai casa ta până atunci, o mașină, probabil și familie. Aveam în minte și ceva legat de schimbat lumea, dar nu îi găsisem definiția.
Cea mai bună investiție este în propria persoană și toate aspectele legate de dezvoltarea ei.
Suntem work in progress. Pentru totdeauna.
Familii, părinții, societatea, prietenii, iubiții te formează sau deformează.
Mi-a picat ieri sub nas un video, scurt, ușor inspirațional, să îl categorisim ca self-help. Ei, video-ul acesta spunea că experiențele de care avem parte în viață le putem privi ca pe efectul apei fierbinți asupra anumitor corpuri: un cartof, un ou și boabele de cafea.
În fiecare an, cam în perioada asta în care începe soarele să pună stăpânire pe vară, mă întristez. Pentru că pe măsură ce temperatura crește, la fel crește și dorința oamenilor pentru un bronz frumos. “Să mă prindă și pe mine soarele un pic”. Și la fel crește și ignoranța, iar protecția solară devine cel mult un gând băgat sub preș.
Îmi displac puțini oameni. Displac multe componente, reacții, comportamente ale lor, dar nu sar direct la a-i desconsidera pe ei. Sunt oameni care spun despre oameni, în general, că nu există ființe rele per se, sunt doar oameni care suferă.
Decât să îți acoperi pielea cu un strat de fond de ten, mai bine ai grijă de ea.
Decât să porți imaginea altora, mai bine află care e imaginea ta.
Eram în Rijksmuseum și o fotografie mi-a atras atenția în mod deosebit. De fapt descrierea ei, care punea 3 întrebări: d’ou venons-nous? que sommes-nous? ou allons-nous? Fotografia se numea Untitled și mi s-a părut o metaforă perfectă pentru cine și cum suntem noi.
Sunt atâtea lucruri pe care le vreau și atâtea dăți în care uit de ele. Sunt atâtea lucruri care îmi plac și la fel de multe care îmi plac mai puțin, dar care le iau locul. Așa că aici este locul lor. Locul dorințelor pe care nu-trebuie-să-le-mai-uit. Nu și nu.
Am ieșit duminică pe afară. Pe ploaia aia considerată urâtă, ce i-a ținut pe mulți în casă și a făcut orașul mai liniștit și mai respirabil. La 2 minute după ce m-am bucurat că am ales să mă întorc acasă pe jos, am sărit pe o treaptă iar apa dintr-o baltă m-a ratat milimetric. Pentru că, bineînțeles, grija față de pietoni e infimă iar apa din bălțile de pe marginea drumului este mare.
