Category
Trebuie să o zic și pe asta. Urăsc mesajele de “La mulți ani” scrise direct pe wall-ul de pe Facebook. Dacă aș face un top al celor mai nefericite moduri în care poți transmite cuiva o urare de ziua lui, ar fi în top 3. Ah, după pozele în care sunt tag-uite 50 de persoane în afară de tine.
Știi tu, Libelula iubește cafeaua. Mai ales dacă este o cafea bună, dintr-un loc care să o pună în valoare. Așa că în răscolirea internetului după cafenele designish, am dat peste Drop Coffee. Iar într-una din zile, am dat și peste cafenea.
Am început prin a trânti pătura pe jos. Ok, și acum să aranjăm, cumva, drăguț pe aici. O să lenevesc frumos azi. Poate o să fac și niște poze. Am luat colivia, perna mea cu libelulă (singura libelulă cu antene), cana de cafea, ceva mărunțișuri și cartea ilustrată cu minuni făcute de William Morris.
Ingrediente:
1 buc. dimineață în care nu îți pui ceasul să sune
1 oră de lenevit în pat în timp ce ninge cu fulgi mari, în octombrie
Am zărit colțul acesta în care o rază de soare a străpuns o ușă veche. Ador fiecare detaliu: liniile modelelor de pe ușă, peretele scorojit prin care se vede cărămida, piatra cubică din față, detaliul de deasupra numărului și florile din față – doar ele aduc aminte de prezent.
N-avem timp. Mereu e ceva important, mereu suntem ocupați, mereu avem un punct în care trebuie să ajungem cât mai repede.
Nu zic că e rău. Mai bine să fugim oriunde decât să stăm pe canapea uitându-ne la TV.
Dar trebuie să știm să ne și oprim.
Încă îmi este peste puterea de a înțelege, de ce dintre introvertiți și extrovertiți cei din urmă sunt priviți ca fiind partea normală, iar noi, introvertiții, suntem cumva niște ciudați sau cei care ne abatem de la normalitate.
Nu-i o mare dramă că ne aflăm în categoria asta, dar sunt momente în care devine obositor să fim priviți de nenumărate ori cu aceeași privire “E ceva în neregulă cu el/ea?”.
