Nu știu voi cum mă simțiți, dar pe mine mă obosește interacțiunea cu adulții care nu sunt adulți. Sau maturi mai bine zis, pentru că aici este problema. Da, pot să înțeleg că unii au trecut prin episoade grele, că au nevoie de ajutor, că atâta pot la momentul acesta, însă de cele mai multe ori comportamentul și acțiunile lor afectează alte persoane. Iar asta nu este în regulă deloc.
Dacă nu am accepta să întreținem pe cineva apt de muncă, dar care nu are job, de ce să acceptăm să plătim emoțional pentru cineva care nu muncește în maturitatea lui?
Văd des, în toate mediile, multe comportamente sau idei care nu simt că ne ajută. Nici ca individ, nici ca societate. Așa că le aștern aici, poate-poate se mai aprind unele beculețe și începem să ne iubim mai mult. Pentru că da, iubirea de sine înseamnă să faci ce e benefic pentru tine, chiar dacă te supune la cele mai dificile situații, de care ți-ai dori să fugi mâncând pământul.
Setarea așteptărilor și comunicarea clară sunt esențiale
Mă amuz cum, ca adulți, încă nu știm să comunicăm. Cum suntem atâââât de naivi să presupunem că cealaltă persoană a înțeles ce am înțeles și noi.
NU.
Fiecare trece mesajul prin filtrele proprii. Îi aplică un anumit set de variabile din mintea lui și așa ajunge ca același mesaj să fie înmagazinat ca un produs final diferit.
Să luăm un exemplu banal. Decizi cu prietena că îi veți lua altei prietene cadou o floare pentru ziua de nume. Pare evident, vorbim de o floare, nu? Una dintre voi se oferă să treacă pe la florărie. Apare cu o floare în ghiveci, când tu te gândeai la un buchet de flori, doar asta oferi cuiva la ocazii, nu? Dar prietena ta s-a gândit că sărbătorita are un set de valori orientat spre sustenabilitate și ar aprecia mai mult o floare care nu se va ofili după 2 zile.
Setarea așteptărilor și asigurarea că am înțeles același mesaj sunt esențiale, oricât de stupide credem că sunt conversațiile care duc la ele.
Maturitatea nu se măsoară în obiecte sau câteva obiective bifate, general acceptate (casă, nuntă, copil)
Un om este ce îi spune numele…un om. Nu doar proprietar, soț/soție, părinte. Evaluăm o persoană doar din niște bife, care sunt niște criterii prea mici în comparație cu ce reprezintă omul per total.
De ce considerăm matur pe cineva care și-a achiziționat o casă, dar a făcut asta printr-o iresponsabilitate financiară majoră, luând un credit mai mare decât poate duce?
De considerăm matur pe cineva care s-a căsătorit, când nu are maturitatea necesară de a gestiona o relație în doi?
De ce considerăm matur pe cineva care a făcut un copil, fără a se întreba dacă își dorește cu adevărat asta?
Hai să apreciem și să lăudăm pe cineva care nu are o casă dar poate să fie fericit/împlinit și așa, nu este într-o relație dar îi este bine așa pentru că nu simte că se află într-un moment în care poate duce o relație sau pe cineva care nu își dorește copii, indiferent de motiv. End of story.
Maturitatea se măsoară prin cât de conștient ești în privința tuturor planurilor din viața ta (rațional, emoțional, financiar, carieră, familie, bunuri), cum îți rezolvi problemele, cât din ele le împrăștii în jur, ce fel de om ai ajuns să fii până la vârsta asta și așa mai departe. Restul sunt doar niște bife pe care le acceptăm mai ușor pentru că sunt mult mai palpabile.
Fuga de responsabilitate e doar o fugă, nu o soluție
“Să se facă”.
Când ne mai așteptăm ca rezolvările să vină din partea altcuiva, ar fi bine să ne aducem aminte că nu mai suntem copii. Și nu mai există nicio altă categorie de vârstă deasupra noastră mai în putere ca noi.
Nu ești responsabil pentru rezolvarea problemelor altora
Fie că cineva îți mărturisește problemele lui și le iei asupra ta, fie că ai tendința să îți pasezi problemele altor oameni…nu e treaba altcuiva să le rezolve.
Suntem adulți, din ce în ce mai multe probleme vor apărea în viața noastră (este inevitabil), așa că hai să învățăm să ni le gestionăm singuri.
Iar dacă avem nevoie de ajutor, să îl cerem, clar și structurat.
Una este să ceri ajutor – “Hei, mă ajuți și pe mine să duc gunoiul ăsta? Chiar am nevoie de asta” versus a-i lăsa omului gunoiul în fața ușii, în speranța că va dispărea.
Gunoiul este o metaforă aici, bineînțeles
Ne-ar fi mai ușor dacă am învăța să punem și să acceptăm limite
Am obosit să văd adulți care fac lucruri pe care nu vor să le facă și mai apoi se vaită de ele.
Nu cred că se pot pune limite în orice situație, dar cred că este sănătos să le conștientizăm și să le exprimăm.
A, și să le acceptăm. 🙂
Este ok să le spui prietenilor că nu vrei neapărat să ieșiți și sâmbătă, și duminică, este ok să nu mai iei un task dacă simți că nu îl poți duce, este ok să nu faci tu ca femeie treaba pentru toți locuitorii casei, este ok să ceri timp și pentru tine.
Atâta timp cât limitele te ajută să fii o prezență mai bună pentru cei din jurul tău și nu le afectează lor teritoriul, este ok să le ai.
Ne-ar fi mai ușor dacă am comunica direct, fără ocolișuri
Mă amuz când văd adulți care se codesc și nu știu cum să spună ceva inconfortabil.
Mai degrabă fabrică o minciună decât să spună un adevăr.
Cred că este adânc înrădăcinată în trecutul nostru treaba asta, dar cred că este timpul să scăpăm de el.
Doar pentru că cineva nu are chef să te vadă în seara asta, nu înseamnă că nu te place/are ceva cu tine. La fel cum dacă tu nu ai chef să te vezi cu cineva, nu are rost să te ascunzi.
Dacă persoana în cauză se supără pentru că tu îți exprimi limitele într-un mod clar și respectuos…ei bine, poate persoana respectivă are o problemă și, cum spuneam, nu e treaba ta să o rezolvi.
Emoționalul și raționalul nu vor fi mereu aliniate, dar tu ești mediatorul
Mă surprind din ce în ce mai des de cum emoțiile îmi sunt hăis și gândurile cea. Din asta încerc să le echilibrez, să mă uit la emoții și să văd de unde au răsărit, sau la gânduri și să îmi dau seama dacă este o convingere care trebuie schimbată și nu își mai are sensul.
De obicei asta se întâmplă în timp, așa că permite-ți să le lași să se proceseze.
Cu cât începem mai devreme un proces de terapie mai devreme, cu atât mai bine
Am prins sau crescut într-un regim care a fost o traumă colectivă. Cumulat cu educația primită de părinții noștri, ne-au educat cum au putut sau știut, ceea ce s-a transformat în traume individuale.
Știu că traumă este sinonim pentru noi cu o tragedie, sau ceva profund șocant, însă traumă emoțională poate fi ceva la care nici nu te gândești. Cum ar fi un mesaj pe care ți-l transmite cineva în mod repetat și tu îl înmagazinezi (e.g. “nu e;ti bun de nimic”).
Această secțiune nu este o scuză sau o aruncare de vină, ci un îndemn la conștientizare.
Cu toții putem să scoatem o versiune mai bună a noastră prin terapie. Și cu cât începem mai devreme, cu atât mai bine.
Știu că poate unii sunt tentați să creadă că se pot “repara” singuri. Nu zic că e așa sau nu, doar cred că uneori este utilă și o perspectivă externă, pentru a concluziona sau a pune într-o lumină diferită anumite situații.
Suntem un proiect fără termen de livrare
Sau mai bine zis, suntem o transformare continuă. Orice situație prin care treci te transformă, iar asta nu se va opri niciodată.
Nu vei putea spune “gata, aici am terminat lucrul cu mine”.
De aici cred că e important să conștientizăm și punctul următor:
Adaptarea este o calitate de care avem mare nevoie
Deși convingerile ne sunt utile pentru că avem nevoie de un reper pentru a ne ghida, uneori ajung să ne stea în cale.
Într-o eră în care totul este pe fast-forward și în continuă schimbare, este important să ne putem adapta, ideal și repede.
Iar adaptarea nu este ceva ce ne ajută doar pentru a fi în pas cu lumea, ci și pentru a rezolva problemele actuale.
Spre exemplu, încălzirea globală nu își va diminua efectele dacă noi ne menținem stilul de viață actual: cumpărat în neștire, aruncat în neștire.
O situație poate fi percepută complet diferit de doi oameni și ne place să credem că percepția celuilalt e greșită. Nu e chiar așa
Într-o ceartă fiecare crede că are dreptate. Și nimeni nu vrea să fie personajul negativ. Dar credem că avem dreptate pentru că înțelegem doar partea noastră a poveștii și nu ne oprim pentru a înțelege povestea spusă și de celălalt.
Aruncăm repede-repede cu reproșuri, în iluzia că vom câștiga teren, dar nu ne oprim puțin pentru a întreba “Hei, dar tu ce ai simțit de fapt și de ce te-a deranjat asta?”.
Când nu ești de acord cu o idee/părere/viziune, nu înseamnă că nu trebuie să o respecți
Văd mai ales pe net asta. Dacă cineva nu este de acord cu ce ai spus tu, păi mătură te-a făcut. Nu tu dezbatere, comunicare respectoasă a argumentului sau ignorare, pentru că pur și simplu (încă) avem toți loc pe planeta asta.
Hai să înțelegem că dacă nu suntem de acord cu ce crede o persoană, nu anulează calitatea lui ca om (în mare parte din cazuri) și că dezacordul nu trebuie să anuleze respectul.
Bineînțeles, din nou cu asterixul de rigoare că nu trebuie să ne încălcăm libertățile.
Știm mai puține decât ne place să credem
Kind reminder pentru când ai senzația că ești atât de deștept/deșteaptă și te înfoi în pene. Dacă nu, va avea viața grijă să îți pună piedică și să îți aducă aminte că nu e chiar așa 🙂
O problemă poate fi rezolvată sau acceptată, restul e pierdere de timp
Înțeleg să fii adolescent și să plângi 3 luni după ce credeai a fi iubirea vieții tale și să te vaiți la toți prietenii în legătură cu asta.
Dar când ești adult, nu mai ai atâta timp să pierzi cu lucruri inutile.
Așa că ori rezolvi problema, ori o accepți. Văitatul nu ajută pe nimeni, nici măcar pe tine – chiar dacă așa îți place să crezi,
Da, uneori suferința e parte din proces. Dar multă lume nu înțelege că nu trebuie să fie prelungită dacă nu te ajută cu nimic.
Prea mulți adulți nu își cunosc valorile, nu se cunosc pe ei și asta este foarte, foarte trist
Alergăm după obiective care nu sunt ale noastre și ne mirăm că nu ne fac fericiți, facem lucruri pe care nu le dorim, nu știm să sortăm lucrurile care nu sunt importante pentru noi.
Timpul este cea mai importantă resursă pe care o avem și nu este regenerabilă
Așa că:
- hai să nu ne mai pierdem timpul unii altora
- hai să ne folosim timpul mai cu sens
- hai să ne tratăm timpul ca pe un cont bancar și să îl investim în ce ne aduce înapoi mai multă valoare
Unele lucruri chiar nu sunt treaba noastră
Cu cine umblă vecina, când se căsătorește nepotul, cât câștigă X, când face Y al doilea copil. Sunt aspecte intimeși nu îi privesc decât pe cei în cauză.
Iar când ne simțim acești eroi care văd pericolul și vrem să salvăm pe Y dintr-o situație nepotrivită (relație, job etc) trebuie să ne aducem aminte că fiecare om are lecțiile lui de învățat. Și fiecare adult este responsabil pentru consecințele acțiunilor lui.
Ok, ne putem face datoria să ne expunem punctul de vedere, însă să ne aducem aminte că nu este treaba noastră să o rezolvăm. Prea mulți adulți se angrenează în lupte care nu sunt ale lor și care nu sunt decât o risipă de resurse și energie.
Aici mă refer la problemele/situațiile în care persoana în cauză se află în deplinătatea capacităților. Dependențele, problemele de sănătate sunt o categorie specială și trebuie tratată ca atare.
Be kind
Știu că poate părea un articol ușor dur, dar este un articol franc, de fapt.
Cu toții ducem lupte pe care nu le vede nimeni, așa că mai ușor cu răutatea pe scări.
Atâta tot că uneori ne complicăm existența inutil, pentru că nu cerem ajutor și nu ne ajutăm singuri.
Suntem adulți, să ne tratăm ca atare
Sunt surprinsă cât de mulți adulți se așteaptă să fie tratați ca niște copii.
Mă uitam la un video despre cum să îți tratezi angajații companiei, și mi s-a părut interesantă replica: ai angajat niște adulți, tratează-i ca atare.
Așa că hai să nu mai fugim de responsabilități, să acceptăm că am greșit, să ne cerem scuze fără să ne fie rușine, să nu ne mai așteptăm să facă lucrurile pentru noi alții, să ne recunoaștem și să ne gestionăm emoțiile, să lucrăm cu noi.
Nu te mai aștepta să primești bani de la părinți, să îți spună șeful mură-n gură ce să faci, să îți pregătească soția și cina, și hainele pentru mâine, să îți imaginezi că dacă exprimi o problemă pe care o ai, ea se va rezolva.
Știu, știu, problemele sunt multe, situațiile sunt dificile, dar totul este despre a lua lucrurile pas cu pas. Suntem o generație crescută într-o eră a turbulențelor, iar dacă nu ne adaptăm, vom crește o altă generație de adulți care nu sunt adulți de fapt.
