Mai bine echilibru

Decât să îți acoperi pielea cu un strat de fond de ten, mai bine ai grijă de ea.

Decât să porți imaginea altora, mai bine află care e imaginea ta. 

Decât să ai grijă obsesiv de exterior, mai bine ai grijă mai întâi de interior. Se va răsfrânge și în afară, vei vedea.

Decât să ai mult și prost, mai bine mai puțin și mai bun.

Decât să alergi repede doar pentru că așa ți se spune, mai bine mergi până afli dacă are rost să alergi sau nu.

Decât să îți formezi viața după cărți sau oameni, mai bine află care e viața ta de fapt.

Decât să orice, mai bine echilibru.

Am început articolul acesta cam de atâtea ori câte fraze se găsesc mai sus. E ceva greu de explicat, greu de arătat, greu de împachetat într-o formă. Este practic busola mea interioară care curge printr-atâtea părți din mine, încât nu știu cum să o fac înțeleasă. Poate nici nu voi putea, poate nici nu are rost, dar hai să încercăm. 🙂

Am făcut din echilibru un întreg univers. Și îi spun univers pentru că este și filosofie de viață, și valoare, și busolă, ghid, sursă de motivație, de alinare, de putere. Este un obiectiv. Este o unitate de măsură. Nici nu mai știu ce să spun că este, dar o să încerc să îl pun în exemple.

Echilibrul este o filosofie de viață

Nu îmi imaginez pentru mine o viață unilateral dezvoltată. Nu voi fi niciodată doar femeie de carieră, doar prietenă, doar soră, doar fiică, doar iubită, doar orice iubești, doar orice doare.

Trebuie să simt un echilibru. Trebuie să simt că partea mea intelectuală nu se bate cu partea mea emoțională. Trebuie să simt că partea mea analitică nu se hârjonește cu partea mea creativă. Trebuie să simt că orice parte din mine primește atenția cuvenită.

Echilibrul este o valoare 

Mă ghidez după el. Îl pierd, îl caut iar. Cred că îl pierd des, dar și când ne regăsim. Atunci simt adevărata împlinire. Sunt acolo unde trebuie. Și așa devine o busolă. Dacă simt că o parte a balanței trage prea mult, devine prea grea, știu că este momentul să fac ceva.

Cum am făcut și cu blogul. L-am ignorat din decembrie, simțeam că atârnă prea mult, și chiar dacă în coastă îmi stă și o lucrare pe care trebuie să o finalizez, m-am proptit cu degetele în tastatură. Nu mai puteam. Busola într-aici mă ducea.

Echilibrul este o sursă de

Motivație, alinare, putere, ce am nevoie într-o situație dată.

E ceva simplu aici: știu că trebuie să ajung la el. Așa că mă înarmez cu ce trebuie pentru marea revedere. Dacă e nevoie de motivație, pe ea o apuc. Dacă e nevoie de putere, caut prin rămășițe. Dacă e nevoie de răbdare, stau pe canapea și aștept.

Echilibrul este și călătoria, și destinația, și aparatul care măsoară cât mai am. Sfidează un pic realitatea și…totuși e prezent peste tot într-un anume fel.

Treaba asta cu echilibrul nu este un bla bla inspirațional, motivațional sau de self-help. Este ceva ce s-a manifestat permanent în viața mea, de la cele mai boeme părți până la cele pragmatice.

Așa am ajuns să lucrez ziua cu cifre pe care trebuie să le cresc, iar seara (a se citi timpul liber) să mai pun ce mai rămâne din mine în niște litere care nu mă vor mulțumi niciodată.

Așa am ajuns să dezvolt o pasiune pentru cine sunt. Să nu fiu doar omul acela de la job, chiar dacă îmi place jobul meu. Să nu fiu omul acela care nu știe să răspundă la “Ce îți place să faci?”. Să nu fiu omul acela care se fâstâcește la “care e povestea ta?”. Să nu fiu omul acela care nu mișcă nimic, în nimeni. Nu vreau să schimb lumea, dar vreau să schimb oamenii pentru o secundă. Nu cu totul, cu totul nu îi poți schimba. Din câte am înțeles, au fost câteva secunde în care niște oameni măcar au zâmbit datorită mie. Și zic secunde pentru că îmi e frică să cred că fac mai mult de atât. Așa am ajuns să recunosc că am o mie de frici și vulnerabilități.

Așa am ajuns să îmi doresc să nu fiu un om gol pe dinăuntru.

Așa am ajuns să realizez cât de important este bine să fii frumos și pe dinafară. Să ai grijă de corpul tău, de tenul tău, de ținuta ta. Multe nu îmi ies. Dar sunt fericită când reușesc să combin un sacou cu un tricou în dungi ce are o inimioară cu “moi et toi” pe el. Pare o combinație banală, dar pentru mine este o reușită într-un capitol foarte complicat.

Așa am ajuns să am grijă de pielea mea în primul rând și mai apoi de ce culori să îmi pun pe față azi.

Nu am ajuns să îmi doresc mai puțin și mai bun pentru că nu am făcut niciodată excese. Nu mi s-a dărâmat dulapul de haine, nu am avut nicio casă aglomerată, nu am avut 10 perechi de încălțăminte de sezon. Acum doar încerc să mă orientez spre mai bun.

Așa am ajuns să mă intereseze și multe alte aspecte. Cum mă mișc. Ce transmit. Cum vorbesc. Vai, câte sunt de îmbunătățit!

Așa am ajuns să înțeleg oamenii și să accept că nu toți mergem pe aceeași cărare.

Așa am ajuns să găsesc multe concluzii care mi se confirmă. Nu le-am căutat în cărți, în videoclipuri, pe drumuri greșite sau în alți oameni.

Avem atâtea răspunsuri în noi, dar cum să le vedem dacă suntem acaparați de ce fac alții?

Așa am ajuns să îmi aduc aminte că cine sunt nu îmi poate spune nimeni altcineva.

Eu sunt Raluca și îmi place echilibrul.