Când vine finalul de an sărim repede la setarea de noi obiective sau obiceiuri pentru anul nou. Dar uităm că uneori, pentru a face loc unui obicei nou avem nevoie să renunțăm la cele vechi. Sau că, unele comportamente chiar nu ar mai trebui propagate și ar trebui lăsate în anul ce se încheie. Este ușurător și sănătos să te debarasezi din când în când de lucruri, obiceiuri, comportamente, oameni, relații care ajung să lucreze în defavoarea ta.

Așa că las aici o listă de lucruri care cred că ar trebui să nu mai fie prezente în 2019. Pe unele le-am lăsat ”cadou” altor ani, pe altele le las aici, în 2018.

Căutatul de vină în altă parte

Cred că unul dintre obiceiurile toxice care stă cel mai mult în calea dezvoltării tale îl reprezintă căutatul de vină în altă parte. Cumva e firesc și natural, cine ar vrea să admită că o parte din vină îi aparține lui. Sau cine vrea să își lase orgoliul în pace și să nu găsească vinovatul atunci când nu e vina lui? E firesc și natural, dar nu e sănătos și nu ajută pe nimeni.

Aici încerc să mă țin de niște principii simple și mai sănătoase: puteam să fac eu ceva diferit pentru a evita situația asta? Dacă da, încerc să nu mai repet. Acțiunile mele sunt cele asupra cărora am control. Dacă vina aparține altcuiva, în loc să arăt cu degetul mai degrabă mă concentrez pe a căuta împreună soluții pentru a repara ce s-a stricat. Bineînțeles, uneori este cazul să comunici clar și fără a implica emoțiile tale persoanei în cauză ce a greșit, în cazul în care nu a înțeles.

Dar prin căutatul de vină în altă parte mă refer la activitatea asta devenită obicei și mai ales în cazul oamenilor care nu au nicio vină, niciodată. Încetează să mai faci asta și vei vedea cum se vor alinia planetele și pentru tine 🙂

Așteptatul de soluții/acțiuni din altă parte

Cred că știi și tu măcar un om care nu este mulțumit de ceva dar nu face nimic pentru a schimba asta. Sau încearcă ceva, nu iese din prima și renunță.

Aici nici nu prea am nimic de povestit.

Doar concluzia scurtă: nu va face nimeni lucrurile în locul tău.

Așteptarea ca rezultatele să fie imediate

Mănânci 3 zile sănătos și te aștepți să fi slăbit 5 kg deja. Muncești de 3 luni la o firmă și te aștepți să primești salariu de director. Îți faci un blog/canal de Youtube/cont de Instagram și te aștepți ca în 6 luni să ai sute de mii de vizite/urmăritori. Te faci antreprenor și speri ca în primul an să faci primul milion.

Nu zic că este imposibil, dar este probabil excepția de la regulă sau un eveniment neobișnuit. Cel mai probabil nu vei fi excepția de la regulă, așa că este bine să îți calibrezi puțin așteptările.

Good things come to those who wait

Unele lucruri iau timp. Unele rezultate presupun răbdare.

Am uitat ce e răbdarea, poate ne reamintim. 🙂

Cu răbdare și consecvență cred că oricine poate ajunge un pic mai departe decât e acum.

Așteptările nerealiste

Speranța că la un moment dat vei fi fericit. Sau că va veni un timp în care toate lucrurile importante pentru tine vor fi așa cum îți dorești. Așteptările ca o persoană să fie conform dorințelor tale. Așteptările ca o relație să fie numai ups, fără downs, și să fiți mereu fericiți. Așteptările ca unele lucruri să se întâmple conform unor fantezii care se creează în mintea ta, care mai apoi nu se materializează și te dezamăgesc.

Nu mă înțelege greșit. Nu e nimic rău în a-ți dori să meargă lucrurile bine, în a spera la ceva. Dar cred că e nevoie un pic acolo și de rațiune și de conștientizare a ce înseamnă viața de fapt.

Nu e doar o înșiruire de momente de fericire. Nu vor fi tot timpul toate planetele aliniate. Se întâmplă și lucruri mai puțin bune. Oamenii nu se schimbă după cum vrei tu, așa că mai bine îi iubești pentru ceea ce sunt, nu îi bombăni pentru ce nu sunt.

Guvernarea unei singure părți (rațional/emoțional)

Probabil ai observat până acum că acționezi mai mult pe baza emoțiilor sau pe baza rațiunii. Și nu e nimic rău indiferent de tabăra în care te-ai afla. Dar cred că ne-ar fi mult mai bine ca ființe dacă am ști când și cum să le echilibrăm.

Ambele sunt o resursă importantă pentru noi și cred că sunt situații în care maximizăm efectul sau rezultatul dacă ne folosim de una pentru a veni în balanța celeilalte.

2 exemple simple

Dacă ești o persoană pur emoțională, probabil suferi și te zvârcolești mult când ceva rău ți se întâmplă. Și este perfect în regulă, emoțiile trebuie lăsate să iasă la suprafață și consumate. Însă uneori exagerarea poate lucra împotriva ta. La un moment dat chiar nu cred că mai e cazul să stai și să te întrebi de ce mie, să îți blestemi viața, să nu mai vezi nimic roz ș.a.m.d. Poate, doar poate, ți-ar fi mai bine să lași partea ta rațională să te consilieze și să îți spună Hai, Raluca, ridică-te. Cum ai trecut prin perioada X, vei trece și prin asta. Perioada asta te pregătește să fii mai puternic/ă pentru altele mai grele. Ai suferit, ai dat afară, dar te poți concentra pe lucrul Y. Cu pași mărunți, orice pas te ajută.

Dacă ești o persoană rațională, uneori s-ar putea să analizezi totul prea scorțos, să nu înțelegi de ce unii oameni se comportă într-un anumit fel, să diminuezi importanța emoțiilor. Așa că, într-o situație în care ți se întâmplă ceva, nu stai ca personajul de mai sus să îți trăiești emoțiile și le bagi sub preș. Asta se acumulează în ani și, fără să îți dai seama, dezvolți niște obiceiuri sau comportamente care nu sunt ale tale, nu sunt sănătoase, se răsfrâng asupra persoanelor din viața ta sau la un moment dat refulează urât. E ok să fii și sensibil/ă 🙂

Avem și o inimă și un creier, să nu uităm de niciuna din ele.

Comparația cu ceilalți

Multe lucruri nu sunt doar alb și negru sau nu ai o măsurătoare după care să îți dai seama daca ești pe drumul bun sau nu. Deci pare o idee bună să te compari cu alții. Ei, eu cred că e o idee foarte proastă de cele mai multe ori. Cred că trebuie să ai o anumită maturitate emoțională și un discernământ solid ca să îți iasă această comparație.

Oricine are un trecut și un context diferite de al tău. Chiar dacă faci comparația pe același lucru (carieră, venituri, casă, familie, aspect fizic etc.) în spate sunt un infinit de lucruri care au stat diferit pentru una dintre persoane. Poate tu ai avut mai multe trăsături native pe care el la muncit mulți ani să și le dezvolte, poate el a avut un suport financiar pentru mașina cu care o compari tu pe a ta.

Ai înțeles ideea. Niciun om nu are aceleași abilități ca altul, niciun om nu s-a aflat în strict același context ca altul.

Singura comparație validă și sănătoasă cred că este cea cu tine. Dacă tu te afli un pic mai departe față unde erai acum câteva luni, acum câțiva ani este perfect în regulă.

Bârfa și grija pentru capra vecinului

Îmi place o vorbă pe care o răspândește Irina de la Coffentropy:

Nu e niciodată prea târziu să îți vezi de treaba ta

Doamne, cât mi-aș dori să văd mai mulți oameni făcând asta.

 

Bineînțeles, în funcție de fiecare cred că se mai pot adăuga pe listă, dar pe acestea mi-aș dori eu cel mai mult să le lăsăm în urmă.

Ne citim și în 2019. Nu știu dacă voi începe cu ceva de travel sau cu ideea inițială a acestui articol, bazată pe comportamente de adoptat în 2019. Voi ce ziceți?
Vă mulțumesc enorm și pentru susținerea de anul acesta,
Raluca