Hey, hey, 2020 ne bate la ușă și pun pariu că nici tu nu înțelegi când am ajuns la un an cu o asemenea structură mare, rotundă și echilibrată. Parcă 2016 era acum 3 luni și 2011 acum 1 an, nu?
Dar lăsând lamentările despre cum au trecut anii la o parte, aș zice să profităm de anul 2020 și să-l transformăm într-unul echilibrat, în care ne așezăm sufletește și ne bucurăm mai mult de viața noastră ca adulți.
Dar cum spuneam și în articolul de anul trecut, mai întâi trebuie să scăpăm de unele obiceiuri pentru a face loc altora noi. Și cum suntem întotdeauna un proiect în derulare, mai avem de unde să lăsăm și în anul ce tocmai se încheie.
Teama de ce va spune lumea
La începutul anului mi-am lansat, într-un final, canalul de Youtube. Nu a fost o idee ce mi-a venit spontan, a fost una la care mă gândeam de vreo 2 ani deja. Dar în acești 2 ani m-am tot codit. Ba că nu am aparatură, ba că nu am un discurs atât de plăcut și liniatura vocii mele este montonă, ba că nu sunt videogenică, ba că orice – în principiu ceva ce în background-ul minții mele se traducea ca “dacă lumea va crede că sunt [include label here]”.
Până când, într-un final, mi-am spus că e doar un experiment, că îl pot îmbunătăți pe parcurs și că dacă lumea mă va eticheta în legatură cu ceva ce fac, ce nu încalcă fundamental libertatea altcuiva, asta este problema lumii și nu a mea. Și că, oricum, nu vreau să strâng în jurul meu astfel de oameni.
Când, în sfârșit, am lansat primul video, mă simțeam de parcă lansasem o rachetă în spațiu. Și ce însemna acest obiectiv atins pentru mine, cântărea mai mult decât ce zice lumea.
Așa că mi-aș dori să nu ne mai ținem în loc de ce ar putea spune lumea. Pentru că lumea încă vede lucrurile subiectiv, încă mai vorbește aiurea și pentru că gura lumii care chiar contează pentru tine, va ști să îți înțeleagă perspectiva și să își exprime diferențele de opinie prin mesaje mai puțin toxice și care nu te țin în loc.
Ca o ultimă mențiune, cum ziceam și mai sus, atâta timp cât nu încalc terenul altcuiva prin ce fac, avem loc toți pe aici.
Căutarea perfecțiunii
O idee care nu este pusă în practică, nu există
Și cred că ar fi util să ne aducem aminte de asta în momentele în care ne codim în jurul unei idei pe care o avem. Și până apucăm noi să o punem în practică, altcineva o face deja.
Chiar dacă nu mă rezum doar la idei, ci la orice încerc să pun în practică, încerc să mă ghidez după o versiune rudimentară a conceptului de MVP (minimum viable product). Nu cred că ideea perfectă, proiectul perfect, machiajul perfect, viața perfectă (de parcă ar exista) ne va oferi mai multe șanse de reușită, pentru că doar ne ocupăm alergând după ceva ce probabil nu există. Dar rezumându-ne la un minim, putem construi mai apoi pe baza lui.
Folosirea de șabloane
Într-o eră a diversității, nu prea văd de ce am mai folosi șabloane. Cred că singurul șablon ce ar trebui folosit este respectul. Mai povesteam eu pe la începutul anului că a nu fi de acord cu ceva/cineva, nu înseamnă că trebuie să anuleze respectul față de persoana respectivă.
Suntem tot mai mulți, cu idei tot mai diverse și poate mai greu de înțeles pentru unii. Dar atâta timp cât există loc pentru toți și nu ne deranjează persoana respectivă cu nimic (în afară de piticii noștri rigizi de pe creier), poate respectul și înțelegerea sunt singurele șabloane de care avem nevoie.
Abordările la extreme
Eu cred în echilibru și cred că extremele pot fi benefice doar pe terment scurt și când au un obiectiv clar. De exemplu, dacă ai un proiect foarte important pentru tine. Trage pentru el până îți iese, dar nu îți transforma viața într-un șir de proiecte “importante”. Corpul tău, dezvoltarea ta, familia, prietenii sunt în egală măsură “proiecte” importante, așa că nu uita că echilibrul între ele îți asigură o liniște sustenabilă.
Dezinformarea
Eu încă nu pricep cum, într-o eră a informației, suntem dezinformați sau putem fi dezinformați atât de ușor. Citește din 3 surse, caută surse bazate pe studii ștințiifice, contestă sursa studiilor (poate “studiul” respectiv a fost sponsorizat de o organizație cu un interes în asta), întreabă un specialist – și unul real, nu unul cu diplomă de cartier.
Uleiurile esențiale nu înlocuiesc medicina, lămâia nu elimină cancerul din corp, o pastilă nu te slăbește și pământul nu este plat.
Comunicarea deficitară și ambalarea mesajelor într-un mod nefericit
Eu încă nu știu până la 30 de ani cum să nu mă minunez de unele lucruri. Iar unul dintre lucrurile de care mă minunez cel mai des este cum eșuăm ca adulți într-o arie atât de simplă (în teorie) cum este comunicarea.
Nu știu dacă este din cauză că o considerăm atât de simplă și nu ne mai orientăm atenția asupra ei, dar atât de des problemele nu sunt de fapt niște probleme reale, ci doar o exercitare nefericită a limbajului.
Și de multe ori uităm că același mesaj, ambalat în 2 forme diferite, poate genera 2 reacții diametral opuse.
Ce articol prost ai scris cu siguranță mă ma enerva și îți voi ignora comentariul. Cred că la punctele a, b, c ai putea lua în considerare și x, y, z pentru că în forma actuală oferi informația incompletă mă va determina să analizez articolul și să îți iau în considerare dezacordul cu privire la el. Un exemplu banal, dar care se declină atât de des în viața reală.
Nepăsarea față de mediu
Ok, poate tu nu mai apuci 2050. Dar copiii tăi da. Sau copiii celor dragi. Așa că, te rog, preocupă-te și de casa asta mare, a tuturor, pe care o vei lăsa moștenire, nu doar de a le lăsa un apartament cu 2 camere și o mașină care le vor fi inutile dacă nu vor mai avea ce aer să respire în 30 de ani.
Nu cred că trebuie să ne mutăm toți la țară, să ne cultivăm pământul și să ne facem detergent din nuci de săpun. Dar cred că mai putem renunța la o bluză de la Zara, o tură cu mașina, legumele de ciorbă ambalate în plastic sau cumpărarea compulsivă a alimentelor pe care ajungem să le aruncăm pentru că am luat mai mult decât aveam nevoie.
Nepăsarea față de comunitate și societate
Știu cât de frustrant este când vedem zi de zi exemple de ghiolbani, care nu țin cont de faptul că nu e strada lor, autobuzul lor sau spațiul lor. Dar asta nu înseamnă că nu trebuie să susținem și să propagăm inițiative care au un efect benefic.
În toate țările pe care le admirăm și le vedem ca pe un ideal, comunitatea și societatea sunt susținute și apreciate. De oamenii care le formează, în primul rând.
Așa că mi-aș dori să văd mai des taxate comportamentele nesimțite și susținute cele simțite.
Common sense is not that common, that’s why we need rules
Ignorarea propriilor nevoi
Acesta este un capitol la care eu chiar nu am nimic de lăsat în urmă, pentru că mai mereu am avut grijă să îmi fie mie bine în primul rând. Și este ceva ce oamenii care prin natura lor sunt altruiști, înțeleg mai greu aspectul acesta.
Am fost considerată de multe ori egoistă din această cauză, însă cred că pentru a ajuta pe cineva cu adevărat, trebuie să fii tu bine mai întâi. Devin foarte scorțoasă și antipatică dacă nevoile mele de bază nu sunt îndeplinite, așa că ce ajutor este pentru cei din jur să îi așut cu o atitudine nepotrivită.
Bineînțeles, trebuie să ne raportăm și la context. Dacă cineva drag mă sună duminică dimineața pentru că i s-a făcut rău și are nevoie de ajutor, nu îi voi spune că vin peste 2 ore pentru că trebuie să îmi fac tabieturile de weekend.
Ce vreau să înțelegem este că sunt prea puține cazurile în care chiar îi ajutăm pe cei dragi sacrificând propria persoană. Nimeni nu își dorește un coleg care nu mai dă randament pentru că acoperă și munca altor colegi sau un părinte care nu are timp de joacă cu copilul pentru că muncește prea mult.
Avem nevoie de oameni lângă noi, nu de super eroi.
Iar cel mai important cred că este să avem grijă de sănătatea noastră. Pentru că ce uită de multe ori cei care ignoră acest aspect este că povara unui om bolnav o poartă – mai ales – cei din jurul lui. Așa că faceți-le un bine celor dragi și aveți grijă de voi.
Ignorarea nevoilor sau realității celuilalt
Chiar dacă avem grijă de noi, asta nu înseamnă că trebuie să ignorăm ce au nevoie cei din jurul nostru.
Hai să mai întrebăm și “de ce ai nevoie?”, “tu cum simți/vezi asta?” sau un simplu “ești ok?”
Iar când cel de lângă vede sau simte lucrurile diferit, să îl ascultăm pentru a-l înțelege, nu pentru a răspunde. Iar când nu ne convine ce auzim, să încercăm să acceptăm faptul că fiecare are realitatea lui. Și ambele pot fi la fel de valide. O banana lipită cu bandă adezivă pe un perete poate reprezenta cea mai frumoasă operă de artă pentru cineva și cea mai absurdă pentru altcineva.
Ambele realități pot coexista, dacă învățăm să le acceptăm. Trăim în era diversității, nu?
Nu am nicio idee cum va fi 2020, planuri am doar în niște linii mari și nu mă agit cu trasarea lor prea ferm. Dar ce sper este că la finalul anului fiecare va culege niște roade din anul prin care a trecut. Poate că nu va fi anul perfect, dar sper să fie un an care se va încheia cu o versiune mai bună a voastră.
Hai să vedem ce lăsăm în 2019 și ce mai adunăm din 2020!
